În deceniul ꞌ90, presa scrisă a cunoscut o dezvoltare fără precedent. Era şi firesc, după aproape o jumătate de secol de informaţie cenzurată şi manipulată de regimul comunist, ca oamenii să aibă o asemenea sete de adevăr... Şi apăreau şi atunci, ca şi acum, tot felul de ştiri şi informaţii inventate, care să producă rating, şi care îi făceau pe cititorii de ziare şi reviste să stea la cozi, ca să cumpere publicaţia/publicaţiile de care erau interesaţi.

A apărut pluripartidismul, ca un efect imediat al unei societăţi libere, iar entuziasmul general m-a cuprins şi pe mine, care am fost cooptat, încă din primăvara lui 1990, în redacţia unui cotidian local în care, după trei luni, devenisem deja şeful Secţiei Politic, pentru că directorul ziarului a considerat că editorialele mele aveau aplomb şi căutare la publicul cititor.

Dar mersul democraţiei originale din România a făcut ca, după o vreme, să devenim „masa de manevră” a unei manipulări uriaşe, prin care grupurile politice şi de interese au impus publicaţiilor calea de urmat în relaţia cu cititorii, ce trebuiau îndrumaţi spre aspiraţiile clientelei de moment, sau de conjunctură.  

Marea masă a românilor a rămas, însă, în continuare, avidă de presa scrisă, cu toate manipulările şi vicleniile ei electorale, dar, după o vreme, care deja se apropie de prezentul în care trăim, multe publicaţii, care nu s-au supus noilor „stăpâni”, au fost strangulate financiar, pentru a nu mai încurca peisajul publicistic oficial, care convenea clasei politice şi mediului de afaceri aservit.

În ultimii ani, presa scrisă a mai primit o lovitură sub centură de la autorităţile locale, inclusiv în Craiova: au fost desfiinţate majoritatea chioşcurilor de presă din oraş, mai exact au fost reduse la minim-minimorum, ca număr, astfel că, în oraşul nostru, le cam numeri pe degete... În centrul Craiovei, există UN SINGUR CHIOŞC DE PRESĂcel din faţa fostului Cinematograf Modern, în tot cartierul Craioviţa Nouă sunt doar vreo trei, apoi, unul la Ciupercă, unul la Spitalul de Urgenţă Craiova, unul în Piaţa Centrală şi cam câte unul-două în celelalte cartiere ale Craiovei... Sunt cetăţeni – mai ales de vârsta a treia, care nu au şi nu ştiu să folosească Internetul, ce parcurg distanţe mai pentru a-şi cumpăra un ziar, iar această situaţie este evident că îi nemulţumeşte.

O explicaţie putem găsi: începând din 1990, presa liberă a început să nemulţumească Puterea din România, indiferent de culoarea ei politică, pentru că, aşa cum îi stă bine unui câine de pază al democraţiei – cum a fost numită, presa a lătrat şi muşcat totdeauna atunci când cei aflaţi, vremelnic, la conducerea ţării, au băgat mâna până la cot în banii publici sau au avut derapaje de la statul de drept.   

Când Lia Olguţa Vasilescu a devenit primarul Craiovei, era o puzderie de chioşcuri de presă în oraş – cel mai bine plasat şi cu vânzare bună fiind cel din colţul English Park, de unde cumpăra presă, cu braţul, personalul din primărie, în locul acestuia fiind amplasat un chioşc-fantomă, cu suveniruri, care nu a funcţionat niciodată. Apoi a apărut zvonul că primăriţa din Bănie se simţea spionată de SRI din acel chioşc, sau dintr-o dubiţă, sau dintr-o floare de magnolie, sau din gheruţa unui guguştiuc, şi totul a început să o ia razna...  

O reţea de difuzare de presă, care avea amplasate multe chioşcuri în Craiova, era şi cea a fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre – acum cu alte atribuţii, la Penitenciarul Rahova –, care, pe atunci, făcea vizite dese la Craiova, iar relaţia dintre el şi primăriţa Craiovei era foarte bună spre... idilică.

Dar, deodată, ceva s-a întâmplat: Olguţa s-a supărat şi a desfiinţat 95% din chioşcurile din oraş, începând cu cele ale lui Mazăre!... Iar din „nepotrivirea asta de astre” dintre cei doi foşti edili, pensionarii au rămas cu buza umflată şi se întreabă, pe bună dreptate: ei cu ce au greşit?!...