Într-o scrisoare adresată prietenului său, Alexandru Vlahuţă, I.L. Caragiale, dramaturgul român de excepţie care a surprins cel mai bine metehnele morale şi năravurile românilor, găsea circumstanţe atenuante poporului român, pe care-l vedea încă nedospit bine, din cauza grelelor încercări istorice prin care a trecut, de-a lungul secolelor, dar cu nimic diferit faţă de toate celelalte popoare din lume:

Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt, peste tot, oameni. Limba, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni – precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut – îi pot arăta ca şi cum s’ar deosebi mult cei dintr’un loc de cei dintr’altul; ei, însă, în (stră)fundul lor, pretutindeni şi totdeauna, sunt aceiaşi. Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea româneasca ar fi mai stricată decât altele. Neamul acesta nu e un neam stricat, e numai nefăcut încă. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate, încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu ştie de cine să asculte – fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni… Fript cu lapte, suflă şi ‘n brânză. N’a ajuns să cumpănească bine ceea ce i se pune împotrivă; şi astfel încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi de ‘ntregul de ea – precum e drept şi precum are să şi fie odată. În fine, nu are încă destulă îndrazneală să-şi răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi”. Dar, cu vremea, trebuie să vină şi asta; trebuie să vină şi înţelegerea fără de care nu poate fi o naţiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei”.

Optimismul lui Caragiale e contagios. Pe moment, mai că-mi vine şi mie să cred că încă nu ne-am dospit suficient, că încă nu suntem pregătiţi să ne răfuim cu cei care ne fac rău, dar nu pot să nu iau în calcul faptul că maestrul satirei făcea aceste previziuni optimiste cu peste o sută de ani în urmă, iar azi, în anul de graţie 2019, Lumea lui Caragiale este omniprezentă, în societatea românească, de sus până jos...

Dacă ar exista o maşină a timpului şi Caragiale s-ar întoarce acum, printre noi, în secolul XXI, cred că s-ar simţi ca peştele în apă. Pentru că şi acum ar putea spune, ca pe vremuri: ...„unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!”...

Caragiale si Vlahuta