Dacă i-aş putea lua un interviu lui Dumnezeu, i-aş pune decât o singură întrebare, şi anume: Dumneavoastră credeţi în dumneavoastră?” – zicea, într-un aforism, Tudor Muşatescu, în 1965.

Aceasta este cărămida lipsă din întreg eşafodajul pe care a fost construită lumea – pentru că viaţa fiecăruia are un eşafod la capăt: ÎNCREDEREA.

Un bun prieten îmi zicea, odată. „Nimeni nu câştigă în viaţa asta, toţi pierdem, pentru că, până la urmă, toţi murim... De aceea trebuie să ne bucurăm şi să profităm de tot ce ne oferă viaţa, în fiecare zi.”

NEÎNCREDEREA este virusul care parazitează faţa morală a lumii şi împiedică mersul firesc al omului spre împlinire sufletească, în timpul vieţii, şi evoluţia lui spirituală, spre un nivel superior de înţelegere a rostului Fiinţei sale în lume.

Întorcându-ne la Biblie, constatăm că, încă de la începuturile sale, viaţa Omului şi toate întâmplările prin care a trecut – trădări, războaie, foamete, boli –, au avut la bază neîncrederea dintre semeni. Se întâmplă cum se întâmplă că, de foarte multe ori, vecinul, cu care vrei să fii prieten, în timp, îţi devine duşman, începe să profite cât mai mult de bunătatea ta, iar când nu mai vrei să-i satisfaci toate dorinţele – care deja consideră că i se cuvine să-i fie îndeplinite –, brusc, ţi-a devenit duşman!... Deşi, totul porneşte la început de la încredere, de la faptul că tu crezi că şi celălalt este la fel ca tine şi vă puteţi avea ca fraţii... Dar nici fraţii, încă de la Cain şi Abel, nu mai sunt fraţi, uneori, din te miri ce cauze, îţi devin cei mai aprigi duşmani.

Încrederea şi Neîncrederea, în Dragoste, crează cele mai complicate relaţii şi conflicte, uneori sângeroase, pentru că, după Neîncredere, adeseori urmează Trădarea – altă mare hibă a Omului, încă din cele mai vechi timpuri: trădarea pentru o burtă de mâncare în plus, pentru un ciolan de ros, trădarea în dragoste, trădarea cu scopul de a acumula averi, călcând peste cadavrele celor pe care pretindeai, odată, că îi iubeşti...

ÎNCREDEREA şi NEÎNCREDEREA – două jaloane printre care evoluăm, cu sufletele pe tavă...