Deunăzi, m-am (re)întâlnit cu profesorul, scriitorul, consăteanul şi prietenul Nicolae Pîrvulescu, un om de cultură remarcabil al urbei noastre – care, în curând, împlineşte venerabila vârstă de 77 de ani, motiv pentru care îi urăm, anticipat, La Mulţi Ani Sănătoşi! –, şi, stând de vorbă, la o masă prietenească, domnia sa, aşa cum face de obicei, a început să depene amintiri din vremurile tinereţii, poveşti, adeseori, spumoase şi pline de haz.

Întâmplarea s-a petrecut în 1964, când profesorul Pîrvulescu, un mare iubitor de fotbal, a arbitrat un meci între două echipe de jucători cu dizabilităţi fizice.

Insolită partidă trebuie să fi fost aceea între nişte invalizi care abia se puteau deplasa, dar aveau dorinţa de competiţie, de a simţi că trăiesc, jucând fotbal!

Şi, în timpul meciului, la un moment dat, unul dintre jucători a lovit mingea cu cârja din dotare – de care se ajuta ca să meargă, pentru că nu avea un picior –, şi astfel a marcat un gol în poarta echipei adverse!...

A ieşit scandal mare, cei din echipa adversă şi suporterii acesteia au zis că este henţ, pentru că a lovit mingea cu cârja, iar cârja este ca o prelungire a mâinii, pentru că o ţine în mână!...

Protagonistul, susţinut de coechipierii şi suporterii săi, a insistat că pentru el, cârja este picior – este „al doilea lui picior”, care îl ajută să meargă!...

Şi, în toiul scandalului, la un moment dat, posesorul cârjei a ridicat-o ameninţător către cei care îi erau împotrivă, în sensul că: V-arăt eu vouă!...

Dilema dilemelor, la care protagoniştii meciului nu au putut răspunde nici ulterior, a rămas valabilă: ce este cârja: mână sau picior?!...

Până la urmă, după ce meciul fusese întrerupt suficient de mult din cauză că nu se ajungea un consens, organizatorii au fost de părere să se dea minge de arbitru, adică golul dat cu cârja a fost anulat şi partida a fost reluată.

Dar cârja a rămas, totuşi, fără o apartenenţă clară: e o prelungire a mâinii, sau o prelungire a piciorului?!...