O călătorie cu trenul – mai ales cu un tren al CFR, care întârzie 40 de minute pe o rută de numai 209 kilometri(!), între Craiova şi Bucureşti –, este ca o călătorie prin viaţă. Ai timp berechet să te gândeşti la toate cele care îţi preocupă viaţa de zi cu zi şi chiar să găseşti soluţii la problemele pe care le ai.

Ambianţa este pitorească:

  • pe rândul alăturat, o femeie superbă, blondă, cu o bluză albă, cu un decolteu generos, este foarte preocupată de telefonul mobil, probabil de Facebook;
  • două rânduri de scaune mai încolo, un cetăţean atins evident de oboseala bahică, goleşte, până la fund şi dintr-o suflare, un PET de bere Ciucaş, pe care-l aruncă, apoi, sub scaun, iar când vine controlorul – Ups!! –, nu avea bilet de călătorie, motiv pentru care este invitat la ieşirea din vagon, pentru a fi coborât la prima staţie, ceea ce s-a şi întâmplat;
  • mai în faţă, doi chinezi, cam în jurul vârstei de 30 de ani, discută aprins în limba lor maternă şi poartă chiar o convorbire telefonică, pe WhatsApp, cu vreo rudă din îndepărtata Chină;

Exemplele pot continua, e suficient să-ţi faci puţin timp ca să observi şi să analizezi comportamentele oamenilor de lângă tine...

Dincolo de ferestrele trenului, defilează copaci şi o vegetaţie ierboasă, de un verde sănătos, semn că plantele au căpătat culoare în obraji după ploile, tot mai abundente, din ultima vreme.  

Se înserează, e ora 20.30, iar eu voi ajunge la Craiova, venind dinspre Bucureşti, probabil cu aceeaşi întârziere, de vreo 40 de minute, ca la venire, adică nu mai devreme de 23.40.

Şi, totuşi, viaţa e frumoasă: oamenii circulă de colo-colo, trăiesc, suferă şi se bucură, clorofila plantelor lucrează pentru noi şi ne dăruieşte oxigenul necesar respiraţiei şi vieţii, iar trenurile CFR nu se dezmint şi ajung mereu cu întârziere, ca să ne enervăm şi să mai facem câte un accident vascular, ca să mai eliberăm planeta, pentru că prea s-a făcut aglomeraţie pe aici, în ultimul secol!...