Zi de luni, 10 iunie 2019, în English Park din Craiova. Mă aşez pe o bancă pentru că tocmai îmi suna telefonul, trebuia să am o convorbire mai lungă şi – norocul meu! –, tocmai am zărit un loc liber, la umbră, lângă doi pensionari.

Până să mă aşez, am crezut că cei doi sunt prieteni vechi, sau vecini, dar curând mi-am dat seama că, probabil, se cunoscuseră tot pe acolo, prin parc, stând la umbră şi comentând una-alta...

În momentul în care am intrat în perimetrul lor vocal, ei se aflau deja într-o discuţie aprinsă, dar, totuşi, amiabilă, în care unul îi zice celuilalt: „Domne, ai mai auzit aşa ceva, de când suntem noi, şi în ţările din Europa, ca primarii să fie lăsaţi să-şi stabilească salariile singuri, cum vor ei, din banii noştri, aşa cum le-a dat liber să facă PSD-ul!... Am auzit că un primar PSD din Dolj şi-a pus salariul de 27.000 de lei, adică 270 de milioane, în banii vechi, pe lună!... Păi, domne, dumitale ţi se pare normal aşa ceva, ţi se pare normal ce a făcut PSD-ul din ţara asta?!”...

La care, celălalt zice: „Da, domne, dar uite, după Revoluţie s-a vorbit de partidele istorice, de PNL, PNŢCD... Am citit şi eu prin revistele ăstea de istorie; dumneata ştii câte înjurături şi-au luat Brătienii şi Iuliu Maniu, pe vremea aia?!”...

Replica celuilat vine imediat: „”Domne, dar ce dracu, dumneata ai uitat ce viaţă am trăit în timpul comunismului, când stăteam câte o jumătate de zi la cozi pentru alimente, când nu se mai găsea nimic şi când pâinea, zahărul şi uleiul erau pe cartelă?!... Poate dumneata erai aprovizionat din altă parte, de-aia nu ţi-a fost greu, dar mie şi lui nevastă-mea ne treceau os prin os pe la cozi, ca să prindem ceva de mâncare, pentru noi şi pentru copii!”...

Domne, eu securist n-am fost, să fie clar!”, îi răspunde celălalt.

„Revoltatul”, cel care a zis că se bucură că Dragnea a intrat la puşcărie, zice: „Nu ştiu, domne, acum am fost la vot, dar de acum încolo jur că nu mă mai duc, toţi sunt nişte escroci şi nişte mincinoşi, dă-i dracu, mai bine ştiu că nu mai pun ştampila pe niciunul, ce-o fi, o fi!”...

Moment în care eu m-am ridicat şi am plecat la treburile mele, lăsându-i pe cei doi amici de English Park să-şi consume, în continuare, emoţiile şi simpatiile politice...

Păreau paşnici, sper să nu fi trecut, după aceea, la invective, sau, mai grav să se fi luat la bătaie...