Dacă o faci fericită/ Şi tu vei fi fericit,/ Dacă ai s-o faci iubită/ Şi tu vei fi la fel iubit,// Dacă o faci bucuroasă,/ Şi tu vei fi bucuros,/ Aşa va fi viaţa toată – / Ce poate fi mai frumos!”...

Ascultam astăzi, într-un moment de repaus şi relaxare, la o terasă din Piaţa Centrală a Craiovei, acest refren dintr-un cântec nou, de nuntă, dedicat tinerilor însurăţei, aşa cum reiese şi din videoclipul melodiei.

O înşiruire de cuvinte atât de simple, pe înţelesul tuturor, dar, în acelaşi timp, atât de profunde, care te ating acolo, în străfundurile fiinţei tale care şi-a dorit dintotdeauna o asemenea armonie, chiar dacă nu ai conştientizat acest fapt, în mod explicit.

În timp ce ascultam versurile şi melodia respectivă, am avut, parcă, revelaţia că în viaţă, totul e atât de simplu, că este foarte uşor să fii fericit şi să-i faci fericiţi şi pe cei din jurul tău!... Ce poate fi mai frumos de atât, nu-i aşa?!...

Dar în timp ce eu eram mânat spre aceste inefabile şi sublime sentimente şi dorinţe, un individ în vârstă, de la o masă învecinată, a devenit grobian, începând să vorbească vulgar şi să-i ceară numărul de telefon domnişoarei foarte drăguţe care servea la mese şi care era cu cel puţin 35 de ani mai tânără decât el, iar dacă ea l-a refuzat, bădăranul beat nu a ezitat să scape câteva înjurături mormăite la adresa fetei... Şi iată că am revenit cu picioarele pe pământ şi am înţeles că nu e uşor să ajungem să fim fericiţi!...

Când eram copil, eram fericit când părinţii îmi cumpărau câte o jucărie. Când eram adolescent şi tânăr, mai apoi, eram fericit când reuşeam să-mi cumpăr cărţile pe care mi le doream, pentru că atunci era bătălie pe cărţile bune, când apăreau, şi ţi se vindeau la pachet cu alte cărţi mai puţin căutate, care nu se vindeau.

Au urmat acele fericiri trecătoare ale îndrăgostirii, când aveam impresia că fata pe care o cunoscusem este femeia vieţii mele, fără de care nu pot trăi, dar acele femei ale vieţii mele au fost mai multe, pentru că şi viaţa personală e o loterie, trebuie să tragi mai multe lozuri până când îl vei alege pe cel câştigător. Dar, fericirea aceea sublimă la care visăm toţi este pasageră, trece ca un tren printr-o gară şi, în urma ei, rămâne fluieratul locomotivei şi mirosul maşinăriei, pentru că şeful gării îi dă semnalul de plecare înainte ca tu să te dezmeticeşti şi să te bucuri pe deplin de clipele în care crezi că ai fost fericit...

Piaţa e plină de oameni grăbiţi şi nervoşi care, deseori, devin intoleranţi unii cu alţii, unii au impresia că priorităţile lor sunt mai importante decât ale altora, alţii sunt  puşi pe ceartă – o mică scânteie poate aprinde imediat conflictul, dar mai sunt şi din cei care şi-au păstrat zâmbetul pe buze şi fac din mersul la piaţă un prilej de relaxare şi meditaţie, cum sunt eu, care, acum, meditez la versurile acestui cântec de nuntă, care mi-a trezit amintiri de care aproape că uitasem.

Şi, totuşi, nu prea putem să fim fericiţi! Cine zice că da, probabil că e îndrăgostit sau s-a cinstit cu un păhărel în plus, dar nu e o problemă, o să le treacă, până la urmă, aşa cum trec toate, ca şi cum nici nu au fost.