Cele mai dificile interacţiuni pe care le are cineva în viaţă sunt relaţiile dintre oameni. Dar, aceste relaţii nu sunt specific umane, în milioane de forme ele există între toate fiinţele de pe Pământ şi nu avem nici un argument ca să considerăm că aceste relaţii nu au loc şi la nivel molecular, atomic şi subatomic, cu alte cuvinte, dacă ne gândim bine, chiar într-o banală pietricică pe care o vedem pe drum, există nişte relaţii interne între componentele ei, de care noi habar nu avem şi, eventual, îi dăm cu piciorul, zdruncinând, astfel, un echilibru destul de fragil, inter-molecular şi inter-atomic, care nu mai avea nevoie de impulsul şutului nostru...

Am citit undeva, odată, că, dacă oamenii ar auzi ţipetele ierbii, ale vegetaţiei tăiate, nu ar mai călca niciodată în picioare acest univers verde, format din plante. Cu ocazia fiecărui meci jucat pe un stadion, gazonul ţipă înfiorător, îl doare şi îl răneşte faptul că este jucat în picioare de fotbalişti!... Dacă oamenii ar avea capacitatea de a auzi ţipetele, în ultrasunete, ale ierbii de pe gazonul stadionului de fotbal, ar fugi şi nu s-ar mai întoarce acolo, pentru că ţipetele ierbii ar acoperi vacarmul făcut pe stadion de fanii echipelor respective...

Faptul de a trăi este foarte greu. Întâlneşti, pe parcursul vieţii, tot felul de provocări şi modul în care răspunzi acestor provocări te poate duce mai sus sau mai jos din postura în care te afli. Sunt atâtea ispite care te atrag, sunt atâtea dorinţe pe care le ai şi ai vrea să ţi se îndeplinească, sunt atâtea provocări care par să te ducă undeva mai sus, ca opţiuni profesionale sau personale şi, la un moment dat, te poţi trezi că te-ai înşelat şi că aşteptările tale se năruiesc rapid, iar amănuntele acestui eşec îţi scapă... De aici începe calvarul, începe confruntarea cu tine însuţi şi cu ceea ce crezi că eşti şi că reprezinţi, în raport cu Dumnezeu.

Mă gândesc că, la un moment dat, la nivelul neîmplinirilor şi disperărilor unui om, în viaţă, tristeţea de a muri este cam la fel cu tristeţea de a te naşte. La naştere, ţipi de teama celor care urmează să ţi se întâmple, iar la final, când spiritul îţi părăseşte trupul şi mori, în corpul fizic, nu mai zici nimic, pentru că te întorci de unde ai venit, din ne-naştere şi ne-moarte. Adică te întorci la acele origini despre care ne tot punem întrebări, dar, încă, pentru mult timp de acum înainte, nu cred că nu o să avem răspunsuri...