Am peste 25 de ani de vechime în presă şi am fost, de multe ori, pus în situaţii în care puteam fi corupt. Mi s-au oferit bani, sau alte avantaje, ca să nu scriu, sau ca să scriu, despre vreun caz anume, dar nu am acceptat niciodată nimic, pentru că ştiam că, astfel, mă vulnerabilizam şi, apoi, mai aveam de-a face şi cu propria conştiinţă, care, la mine, să ştiţi, funcţionează cu toate motoarele. De aceea nu am făcut averi şi mi-am făcut şi destul de mulţi duşmani, poate nu foarte mulţi, dar măcar atâţia cât să-mi dau seama că nu am trecut degeaba prin lume.

Invoc această verticalitate a mea, în meseria de jurnalist, pentru a puncta mai departe, deşi este evident, că este o criză majoră de oameni corecţi, în societatea românească, de oameni cu coloană vertebrală, în toate partidele. Există indivizi – clientelă de partid, care s-au înfipt în nişte funcţii şi nu vor să mai plece de acolo; e călduţ, e mişto, banii curg, dar ei sunt nişte nimeni, care nu fac nimic pentru cei care, prin vot, i-au trimis acolo, ca să-i reprezinte.

Poate că nu sunt eu cel mai îndreptăţit să judec această stare de fapt, dar este evidentă şi cât se poate de gravă. Asanarea clasei politice, prin îndepărtarea rebuturilor şi promovarea oamenilor de calitate, care îşi respectă promisiunile şi alegătorii, va deveni, din ce în ce mai mult, o prioritate europeană.

Ne-am făcut destul de râs, pe la Uniunea Europeană, cu reprezentanţi politici care nu meritau nici măcar să treacă pe acolo şi să dea bună ziua. Încet-încet, rigorile acestui organism european se vor face tot mai pregnant auzite şi, mai ales după ce acum ne-a trecut glonţul pe la ureche din cauza politicii anti-justiţie a condamnatului Liviu Dragnea, trebuie să mergem către îndreptare şi normalitate.

Aş putea să strig aici, ca la piaţă: „Mai faceţi curăţenie pe la partid, domnilor! Mai puneţi-i să dea cu mătura şi nu mai trimiteţi pe oricine în Parlamentul României şi în Parlamentul European, pentru că ne-am făcut dracu de râs destul!”...

Sunt partide din România care merită chiar o astfel de abordare heirupistă

Nu ştiu de ce, în timp ce scriu aceste rânduri, am un fel de deja-vú: am impresia că trăiesc în anii 1945-1947, când şi alte voci ale vremii făceau apel la o sperată înţelepciune politică şi populară, dar în zadar... Maşina de propagandă leninisto-stalinistă şi-a revendicat victimele ei şi le-a avut, milioane şi milioane...

Se spune că fiecare dintre noi trăim ceea ce ne este dat să trăim, că avem o karmă prestabilită pe care, vrem sau nu, trebuie să o urmăm întocmai. Dar de ce li se dă unor politicieni karma asta de a-şi bate joc de cei mulţi, de a-i minţi şi asupri numai pentru interesul lor personal?!... Nu cumva contabilul Lui Dumnezeu e corupt şi îi favorizează pe ăştia la naştere, pentru că îi dau şpagă?!...