De fiecare dată când altcineva a luat decizii, în locul meu, m-a deranjat, m-am simţit neluat în seamă şi jignit. Mă refer la perioadele din viaţă când a trebuit să mă supun unor hotărâri impuse de anumite autorităţi, începând cu anii de şcoală şi continuând cu instituţiile în care am lucrat. Pentru că, în acele situaţii, nu depindeau de mine mecanismele interne care determinau aceste decizii, iar eu nu aveam acces la ele. Dar, de fiecare dată când eu a trebuit să iau o hotărâre majoră în ceea ce mă priveşte, am făcut-o, asumându-mi toate consecinţele, pozitive sau negative, care au rezultat din aceasta.

Nu trebuie să laşi niciodată pe alţii să hotărască pentru tine şi pentru viaţa ta. Nu trebuie niciodată să permiţi să ajungi la mâna altuia (altora) şi să dai apoi vina pe ei, în situaţia în care lucrurile nu au mers aşa cum ai sperat. Orice decizie pe care o iei are, fireşte, consecinţele ei, dar sunt consecinţele tale, pe care ţi le asumi şi, dacă ai greşit sau nu, este numai răspunderea ta, având, în schimb satisfacţia că tu însuţi îţi conduci viaţa, şi nu alţii.

Dreptul la un vot democratic, în România, a fost recâştigat după Revoluţia din 22 decembrie 1989, după 45 de ani de beznă comunistă în care totul era sever controlat politic şi aveai doar drepturile de a munci şi de a... tăcea. Despre libertatea cuvântului, nici vorbă... Cine a îndrăznit, vreodată, să comenteze împotriva regimurilor dictatoriale comuniste a avut soartă grea, sau n-a mai avut nici-o soartă, a plecat din această lume în chinuri grele. Drepturile omului erau trecute doar pe hârtie, în realitate aveai doar dreptul de a te supune regimului totalitar. Se organizau şi atunci aşa-zise scrutinuri în care erau aleşi oamenii muncii în funcţii înalte de partid, dar era doar un simulacru de alegeri, aceia erau prestabiliţi, iar votul era doar o formalitate, însă, obligatorie.

După 1990, în celebra Duminică a Orbului din 20 mai 1990, majoritatea românilor, îndoctrinaţi de neocomuniştii din eşaloanele doi şi trei ale PCR, care au preluat puterea, şi cu minţile încă blurate după 45 de ani de comunism, l-au votat masiv pe Ion Iliescu şi partidul său, precursorul PSD-ului actual, care este, în mod evident, produsul lui Ion Iliescu: foloseşte aceeaşi propagandă populistă, mincinoasă, au aceleaşi apucături, aceleaşi feţe, acelaşi tupeu şi aceleaşi obrăznicii... Nimeni nu pretinde că reprezentanţii Opoziţiei sunt nişte sfinţi, că nu au făcut şi ei greşelile lor, dar, până la urmă, au reuşit să ne ducă în Europa, acolo unde suntem acum, nu numai geografic, ci şi ca naţie şi aspiraţii de viitor, şi acolo trebuie să rămânem.

Duminică, 26 mai 2019, EU VOTEZ! Votez pentru a rămâne în Europa, votez pentru a trăi în democraţie, şi nu în dictatură; votez pentru a avea o justiţie dreaptă, şi nu subordonată politic, unde omul cinstit îşi găseşte dreptatea, iar hoţul este trimis la puşcărie şi este obligat să returneze tot ce a furat; votez pentru a avea o ţară civilizată în care nimeni nu e mai presus de lege, indiferent că e politician, om de afaceri sau om de rând; votez pentru dezvoltarea României, şi nu pentru jefuirea ei!; votez pentru lupta anticorupţie şi eliminarea corupţilor de la guvernarea ţării; votez pentru un parlament fără condamnaţi penal; votez pentru siguranţa omului, acasă şi pe stradă, prin aplicarea ad literam a legilor împotriva celor care o încalcă; votez pentru o ţară ca afară şi, nu în ultimul rând, votez pentru că eu, personal, vreau să trăiesc într-o ţară în care drepturile şi libertăţile cetăţeanului sunt respectate şi fiecare trăieşte şi îşi face viaţa aşa cum vrea, ca un OM LIBER!