Zilele trecute, mergând pe stradă, am auzit, fără să vreau,  conversaţia dintre doi tineri care vorbeau despre una-alta, când, la un moment dat, unul dintre ei a zis că, dacă vreodată va avea bani suficienţi ca să deschidă o afacere, deşi nu prea crede că va avea, ar deschide o shaormerie care se va numi O SHAORMA MARE, unde se va servi – cum reiese şi din denumire, numai shaorma, dar cu variaţiuni, astfel că, pe meniu – va fi şi un meniu, se va scrie: shaorma mare cu de toate, shaorma mare cu castraveţi, shaorma mare fără castraveţi, shaorma mare cu roşii, shaorma mare fără roşii, shaorma mare cu cartofi prăjiţi, shaorma mare fără cartofi prăjiţi, shaorma mare cu maioneză, shaorma mare fără maioneză, shaorma mare cu ketchup, shaorma mare fără ketchup şi chiar variantele shaorma mare cu piept de pui şi shaorma mare fără piept de pui – care, de altfel, este ingredientul principal al acestui produs de fast-food. Interlocutorul lui putea merge cu imaginaţia şi mai departe şi ar fi putut spune că ar exista şi variantele cartofi prăjiţi fără cartofi sau friptură fără... carne. Ba chiar o shaorma mare fără... shaorma.

O idee suprarealistă pentru o afacere, care, după părerea mea, nu ar merge, pentru că shaormeriştii, oricât de pasionaţi ar fi de acest produs culinar, se vor plictisi, la un moment dat şi ar mai vrea şi altceva.

Pasul bătut pe loc, rămânând mereu în acelaşi stadiu şi mestecând mereu aceleaşi ingrediente, duce la plictiseală şi renunţare, poate chiar dezgust, iar acest principiu se aplică tuturor ingredientelor vieţii, pentru că frumuseţea lumii constă în diversitate şi nu într-o singură formă de manifestare a spiritului şi materiei, care ne compun.

Forţând o comparaţie plastică, aş zice că România de azi seamănă cu o shaorma mare căreia, pe porţiuni, îi lipseşte câte un ingredient, în sensul că nu sunt toate la locul lor, şi tocmai aceste lipsuri îi crează disfuncţionalităţi care o fac să se poticnească, din când în când, în mersul ei către normalitate. Atâta timp cât interesele legitime ale unor cetăţeni care vor să ducă o viaţă mai bună sunt sabotate de interesele conjuncturale şi de moment ale unor grupuri restrânse ce vor să păstreze accesul permanent la resursele ţării, vom bate mereu pasul pe loc, sau chiar vom începe să facem paşi înapoi... Trezirea populaţiei la realităţile civilizaţiei secolului XXI, în care ne aflăm, nu se face brusc, este nevoie de timp, dar iată că au trecut aproape 30 de ani de la Revoluţie şi unii încă mai dorm, pentru că li se mai administează câte un diazepam sub formă de mici injecţii la salariu şi pensie, dar, mai ales, pentru că cei responsabili lucrează în cârdăşie ca să o ţină adormită cât mai mult timp(!)...

Gândindu-se doar la interesul personal, de moment, şi ignorând interesul general, bunicii şi părinţii de azi nu înțeleg că amanetează, de fapt, viitorul copiilor şi nepoţilor, chiar şi şansa acestora de a mai trăi într-o ţară liberă şi prosperă, în care pot spune ce gândesc fără să se teamă că pereţii au urechi...