Culori: Green Color

Prof.univ.dr.ec. Petre MÂLCOMETE s-a născut în oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, la 9 iulie 1926. După şcoala primară în oraşul natal, a urmat cursurile Liceului Comercial „Gh. Chiţu” din Craiova şi apoi Academia de Studii Economice Bucureşti, specialitatea statistică, pe care a absolvit-o în anul 1950.

Crucea Roșie Română anunță campania “Apel umanitar pentru Albania”. Începând de vineri se pot face donații de 2 euro prin SMS la numarul 8826 în toate rețelele de telefonie mobilă, e arată pe site-ul Crucii Roșii.

Pompierii Gărzii Balș au intervenit cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare și un echipaj SMURD și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt pe Drumul Județean 643, în localitatea Iancu Jianu, unde au acordat îngrijiri medicale victimelor unui accident rutier.

Medicul șef al Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Craiova, Luciana Rotaru, a cerut, în ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, să se rezolve problema cazurilor sociale care ajung la UPU Craiova, aceasta menționând că acest spital nu este singurul din municipiu care are o astfel de structură.

Prefectul județului Dolj, Narcis Purcărescu, le-a cerut reprezentanților instituțiilor implicate în pregătirea pentru sezonul rece, în cadrul Ședinței  extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dolj, să facă o înștiințare privind modul în care s-au pregătit în eventualitatea unei prime ninsori.