Culori: Cyan Color

Bebeluşul abandonat de mamă într-o cutie de carton, dintr-o casă părăsită din Morunglav, judeţul Olt, este în stare critică, transferat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova. Medicii sunt rezervaţi în privinţa diagnosticului. Femeia, văduvă, le-a spus anchetatorilor că a ascuns copilul „de rușine”.

Un bărbat de 61 de ani, din orașul Țicleni, județul Gorj, care a stat 7 luni în închisoare, a fost achitat, marți, de Tribunalul Gorj. Acesta a fost acuzat de omor, după ce și-a găsit iubita moartă în pat. „E aceeași situație cu Țundrea”, a declarat, pentru MEDIAFAX, un consilier local din Țicleni.

A îmbrăcat pentru prima dată uniforma militară pe data de 29 august 1988, atunci când a fost încorporat ca militar în termen în cadrul Grupului de Pompieri Dolj. A fost momentul în care a realizat că menirea lui este aceea de a salva vieți și bunuri. De atunci și până astăzi, Aurelian Negrea a participat la câteva mii de intervenții, alegând judeţul Gorj pentru a-şi împlini visul.

Localnicii din comuna Schela, judeţul Gorj, au de plătit, anul acesta, impozite chiar şi de 5 ori mai mari față de anul trecut. S-a trecut la indexarea cu suma maximă după ce anul trecut a fost respinsă o decizie a Consiliului Local.

bani

Primarul comunei, Aristide Şerbănescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în noiembrie 2019 a propus în Consiliul Local un proiect de lege prin care taxele şi impozitele locale urmau să fie indexate cu inflaţia. Dacă proiectul ar fi fost votat, impozitele ar fi fost majorate cu maxim 4,6 %.

Însă mai mult de jumătate dintre consilieri s-a opus, astfel că, potrivit Codului Fiscal, s-a trecut la indexarea cu suma maximă prevăzută de lege.

„Consiliul Local nu a aprobat hotărârea cu majorarea ratei inflaţiei şi în Codul Fiscal scrie destul de clar că dacă, cu trei zile înainte de sfârşitul anului, nu se adoptă hotărârea cu rata inflaţiei, se trece la suma maximă prevăzută din Codul Fiscal. Şi asta s-a întâmplat. Toată opoziţia de atunci, PNL, USR, PMP..., toţi au votat împotrivă, pentru că se apropie alegerile. A fost un vot politic. Se plăteşte în funcţie de suprafeţele pe care le au oamenii. Unii plătesc şi de cinci ori mai mult, alţii dublu. Eu am plătit 432 de lei acum faţă de 186 de lei anul trecut”, a declarat primarul comunei Schela.

Potrivit acestuia, anul trecut, 90 la sută dintre localnici şi-au plătit taxele şi impozitele locale, dar anul acesta, din cauza sumelor prea mari, oamenii nu mai vin să plătească nici măcar pentru reducerea de 10% de care beneficiază până la 31 martie.

În plus, primarul spune că mai mulți aleși au distribuit pe Facebook sfaturi către localnici să nu achite nimic, pentru că după alegerile locale totul va reveni la normal.