Un șofer beat a doborât un stâlp de electricitate

Un tânăr din Caracal, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a urcat la volan și a fost la un pas de tragedie.

accident 1

În ultimele 24 de ore, oamenii legii din cadrul IPJ Olt au întocmit dosare penale pentru infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Este si cazul unui bărbat de 20 de ani, din Caracal, care în timp ce se deplasa cu un autoturism pe strada Spiru Haret, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, care a fost avariat și a căzut peste autovehicul.

Atât tânărul șofer, cât și pasagerul autoturismului au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au testat conducătorul auto cu aparatul etilotest și a rezultat o concentrație de 0,55 miligrame/Litru alcool pur în aerul expirat.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă. Pentru încălcarea legislației rutiere, în ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier au aplicat 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.310 lei”, transmite IPJ Olt.