Gheorghe Dincă și complicele său rămân în arest preventiv

Gheorghe Dincă și Ştefan Risipiţianu rămân în arest preventiv, după ce magistrații Tribunalului Olt au decis, vineri, menținerea acestei măsuri împotriva celor doi.

dinca

Gheorghe Dincă și Ştefan Risipiţianu au fost prezentați vineri instanței, care a decis să îi mențină pe cei doi inculpați în arest preventiv.

A fost menținută măsura preventivă. Are termen de contestație de 48 de ore", a declarat, pentru MEDIAFAX, Arabelea Fănel, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţianu au fost trimiși în judecată în data de 15 ianuarie, pentru trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol şi profanare de cadavre. Potrivit procurorilor DIICOT, Dincă a răpit-o, în 14 aprilie 2019, pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani, a dus-o la casa sa din Caracal, unde a ținut-o timp de trei zile imobilizată de pat, legată la ochi și a violat-o de mai multe ori.

În 24 iulie 2019, Dincă a răpit-o din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, și a dus-o la locuinţa sa din Caracal. Și cea de-a doua victimă a fost imobilizată de pat cu un lanţ, legată și violată.

El este acuzat că a sunat familia tinerei pentru a induce ideea că aceasta a plecat din România, iar când s-a întors acasă, acesta a observat că fata a reuşit să desfacă lanţul cu care era legată de pat, să îşi scoată banda adezivă de la ochi şi că ţinea în mână un telefon vechi găsit în cameră. Atunci, Dincă a lovit-o, a sugrumat-o provocând decesul, apoi i-a ars trupul.