Casa cântăreței de muzică populară Emilia Dorobanțu, cuprinsă de flăcări

Casa cântăreței de muzică populară Emilia Dorobanțu din comuna Curtișoara, județul Olt, a fost afectată, joi seara, de un incendiu.

incendiu dorobantu 200102

Nimeni nu era în imobil când au izbucnit flăcările, dar părinții artistei, care erau plecați de acasă, sunt în stare de șoc și au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU Olt, incendiul a cuprins acoperișul clădirii cu etaj din localitatea Curtișoara. Pompierii intervin la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare la înălțime și un echipaj SMURD.

Primarul comunei Curtișoara, Gheorghe Gănescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că părinții artistei sunt în stare de șoc și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Nimeni nu era acasă în momentul în care a izbucnit incendiul. Potrivit edilului, artista avea în casă o colecție impresionantă de costume populare autentice, care au fost puse în pericol de foc.

„Ea fiind artistă, colecțíona mereu costume. Are vreo 60-70 de costume. Nu se știe care e situația în casă. A ars mansarda. Pompierii au localizat, iar acum sunt spre final. Nu era nimeni acasă. Părinții erau plecați. Sunt în stare de șoc. A venit SMURD-ul și au primit îngrijiri”, a spus Gheorghe Gănescu.

Potrivit unor surse locale, focul ar fi izbucnit la centrala termică a locuinței. Cântăreața Emilia Dorobanțu ar fi plecată în străinătate, unde ar fi petrecut sărbătorile de iarnă, potrivit acelorași surse.