Gheorghe Dincă, principalul suspect al crimelor din Caracal, a fost apărat cu mascații de furia oamenilor. Ajuns la locuința sa din Caracal pentru reconstituirea faptelor, oamenii au încercat să ajungă la maşina în care era Gheorghe Dincă. Anchetatorii vor reface, luni, traseul parcurs de Dincă după ce a luat-o la ocazie pe Alexandra, iar marți, traseul parcurs cu Luiza.

suspect caracal dinca

Gheorghe Dincă a fost adus, luni dimineață, de anchetatori, la locuința sa din Caracal, pentru reconstituirea faptelor. Gheorghe Dincă a fost transferat încă de sâmbătă în Arestul Poliției Olt, pentru a participa, luni și marți, la reconstituirea presupuselor crime pe care a mărturisit că le-a comis în casa din Caracal.

Potrivit avocatului familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, luni va avea loc reconstituirea cazului Alexandrei, iar marți va fi reconstituit cazul Luizei. Familiile celor două fete vor fi reprezentate de avocați.

„Vom participa avocații. Luni a fost programată, din ce am discutat cu procurorul de caz, reconstituirea privind-o pe Alexandra și marți în ceea ce o privește pe Luiza reconstituire. Vor începe de dimineață”, a mai spus Pop.

Avocatul consideră că reconstituirea nu se poate face într-o perioadă atât de scurtă de timp, dat fiind faptul că Dincă se contrazice în declarații.

La rândul său, Alexandru Cumpănașu, unchiul Alexandrei Măceșanu, a spus că nu știe dacă procurorii vor include în reconstituire și experimentul judiciar cerut de familie, respectiv simularea arderii în aceleași condiții, cu aceleași materiale, în același loc, în butoiul unde Gheorghe Dincă a spus că a ars trupurile celor două fete.

Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani) sunt cele două fete care au dispărut după ce au fost luate la ocazie de Gheorghe Dincă. Acesta a mărturisit că le-a omorât pe cele două copile, apoi le-a ars trupurile în butoiul din curte.