Obiecte interzise găsite in penitenciarul din Severin

Telefoane mobile, cartele telefonice, fructe fermentate, fierbătoare şi cuţite improvizate, toate acestea au fost găsite în mai multe penitenciare din țară, în urma unor percheziţii derulate joi.

inchisoare 2

Controlul nu a fost anunțat, potrivit reprezentanților Administrației Naționale a Penitenciarelor, unităţile vizate fiind Giurgiu, Iaşi, Tulcea, Galaţi, Gherla, Târgu-Jiu, Bucureşti-Jilava, Mioveni, Drobeta-Turnu Severin și Brăila.

 „În urma acţiunilor de percheziţie din data de 20.02.2020, în 10 unităţi penitenciare, au fost descoperite şi confiscate, cu sprijinul a 1926 de poliţişti de penitenciare şi al structurilor locale ale Ministerului Afacerilor Interne, următoarele obiecte interzise: -7 telefoane mobile (4-Penitenciarul Bucureşti-Jilava, 2-Penitenciarul Severin, 1-Penitenciar Tulcea), un încărcător telefon (Penitenciarul Severin), 3 cartele sim (2-Penitenciarul Severin, 1-Penitenciarul Brăila), o baterie telefon (Penitenciarul Severin), 58 lei (Penitenciarul Tulcea), fructe fermentate, fierbătoare şi cuţite improvizate. Au fost percheziţionate 373 de spaţii şi 1.848 de persoane custodiate”, anunţă Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Aceste descinderi au fost efectuate pentru prevenirea evenimentelor negative şi asigurarea siguranţei locurilor de deţinere, mai spun reprezentanții ANP.