Festivalul "Bărcile Dragon", organizat la Orșova și desfășurat pe Dunăre a băgat spaima-n 20 de micuți, care se aflau într-o barcă, pe apele fluviului.

 
barca salupa politia de frontiera

O barcă în care se aflau zeci de copii s-a răsturnat, iar echipele de salvare ale ISU Mehedinți au fost nevoite să intervină imediat, pentru a-i scoate pe micuți din apele Dunării. Un băiat de 14 ani a suferit un atac de panică.

Reprezentanții de la ISU Mehedinți au transmis că la fața locului au intervenit pompierii și polițiștii de frontieră.

"Cu puţin timp în urmă, în timpul unei competiţii sportive organizate în municipiul Orşova, pe fluviul Dunărea,  Festivalul Bărcile Dragon, o barcă cu 20 de copii (sportivi) s-a răsturnat. Două echipaje de pompieri si poliţişti de frontieră, cu două ambarcaţiuni, au intervenit de urgenţă pentru salvarea acestora,  toti copiii fiind scoşi la mal în siguranţă”, au transmis cei de la ISU Mehedinţi pentru news.ro.

Un singur copil a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică.