Premierul Viorica Dăncilă l-a eliberat, miercuri, pe Adrian Florescu, din funcția de prefect al județului Gorj și l-a numit, totodată, secretar de stat în Ministerul de Interne, potrivit unor decizii publicate în Monitorul Oficial.

florescu adrian

O decizie a premierului Viorica Dăncilă, publicată miercuri în Monitorul Oficial, vizează „numirea lui Ciprian Adrian Florescu în funcția de secretar de stat la Ministerul de Interne”.

Tot miercuri, șeful Executivului l-a eliberat din funcția de prefect al județului Gorj pe Adrian Florescu. „Hotărâre privind încetarea, cu caracter temporar, prin detașate în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Gorj de către domnul Florescu Ciprian Adrian”, prevede decizia publicată în Monitorul Oficial.

Ciprian Adrian Florescu a fost prefect al județului Gorj din anul 2017, potrivit CV-ului acestuia.