Potrivit anchetatorilor, tânărul în vârstă de 23 de ani şi-ar fi bătut tatăl, luni seara, lovindu-l cu o sapă, iar când a văzut că nu mai respiră, a sunat la 112 şi a spus că a căzut dintr-un copac, transmite corespondentul MEDIAFAX.

crima

„Polițişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de către un tânăr de 23 de ani, din comuna Ciuperceni, cu privire la faptul că tatăl său, de 50 de ani, a căzut dintr-un copac. Din cercetările efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bărbatul de 50 de ani , în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict spontan cu fiul său, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa. Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și efectuarea de investigații amănunțite”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Ulterior, bărbatul a murit la spital. Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.