Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi,că Ministerul Sănătății are în lucru 108 registre de boli care vor oferi o situaţie clară și „predictibilitate” pentru a asigura finanţarea necesară tratării acestora.

medicamente

Ministrul demis prin moțiune de cenzură al Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă organizate la Palatul Parlamentului, că Ministerul are, în acest moment, în lucru 108 registre de boală, care vor oferi predictibilitate în sensul finanțării acestora.

Împreună cu CNAS vom monitoriza modul în care funcţionează această abordare până când acest lucru va deveni un reflex profesional. Ministerul Sănătății are în lucru 108 registre de boală care vor oferi o situaţie clară, predictibilitate pentru a asigura finanţarea necesară. Pentru aceasta am spus la momentul potrivit au fost accesate fonduri europene, fonduri norvegiene şi elveţiene. De aceea am definit anul viitor ca fiind anul programelor naţionale în sănătate”, a spus Pintea.

Aceasta a pecizat că a fost finalizat și planul national de cancer, care urmează să fie pus în dezbatere.

De asemenea am finalizat şi planul naţional de cancer, pe care îl vom pune în dezbatere şi pentru care avem în evaluare un proiect finanţat cu fonduri europene. (...) Este în draft, înseamnă că avem şi sursele de finanţare. Aceste registre ne vor ajuta să creionăm forma finală a acestui plan astfel încât, aşa cum am mai spus, nu voi pleca până nu vom aproba acest plan naţional pentru cancer”, informează Sorina Pintea.

Ministrul demis prin moțiune de cenzură al Sănătății a spus că pacienții români au dreptul în acest moment la tratamente de ultimă generație.

Anul trecut am introdus 37 de molecule noi pentru tratarea afecţiunilor cronice, anul acesta am continuat procesul de creştere accesului pacienţilor la tratamente compensate şi gratuite cu încă 19 medicamente noi. Majoritatea acestor medicamente sunt pentru tratamentul afecţiunilor oncologice”, informează Pintea.

Sorina Pintea a concluzionat spunând că în tratarea afecțiunilor oncologice este necesară o abordare interdisciplinară, întrucât în lipsa acesteia „nu există rezultate”:

Indiferent de tip şi de localizare, cancerul este o afecţiune care nu poate fi tratată de un singur doctor. Specialiştii trebuie să se aşeze la aceeaşi masă pentru a obţine varianta optimă de tratament pentru acel bolnav”, a conchis ministrul.