Președintele Klaus Iohannis a catalogat, joi, drept ridicolă afirmația premierului Viorica Dăncilă potrivit căreia PSD nu este lăsat să guverneze, menționând că social democrații au schimbat, în 2 ani și jumătate, nu mai puțin de 3 guverne și 80 de miniștri.

klaus iohannis

"Este pur și simplu ridicol să acuzi că nu ești lăsat să guvernezi, când un simplu bilanț arată că, în 2 ani și jumătate, ai schimbat 3 guverne și 80, atenție, 80 de miniștri! Sunt cifre incredibile, care arată câtă instabilitate și probleme – de la cele strict administrative, până la cele legate de politici și de continuitatea acestora – poate genera schimbarea unui ministru într-un minister. Însă lucrurile nu s-au oprit aici. La cei 80 de miniștri se adaugă un număr de 35 de solicitări de remanieri sau demisii, care la rândul lor numai stabilitate și normalitate nu putem să spunem că generează", a declarat Klaus Iohannis, într-o declarație la Palatul Cotroceni.

Șeful statului a mai spus că și în aceste zile, premierul Viorica Dăncilă vrea să schimbe nu mai puțin de opt miniștri, adică o treime din Guvern.

"Prin numărul uriaș de miniștri schimbați, dar și prin faptul că de fiecare dată schimbarea a survenit în urma unor reglări de conturi în interiorul PSD, practic, în toată această perioadă, PSD a golit de conținut funcția de ministru, făcând-o irelevantă prin numărul uriaș de miniștri schimbați", a completat Iohannis.