Început în mandatul fostului primar Lia Olguţa Vasilescu, cartierul va fi terminat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), care a anunțat că lucrările vor fi finalizate în 2030. Primele 250 de locuințe vor fi gata în 2023.

cartier chinezesc

În primăvara lui 2015, fostul primar Lia Olguța Vasilescu declara că blocurile vor fi gata într-un an şi jumătate. Între timp, firma chinezească a dat faliment, iar termenul de finalizare nu a mai fost respectat.

Cartierul a fost preluat de ANL în 2018, iar potrivit unui răspuns transmis de ANL, în 2019, către Primăria Craiova, privind termenele de finalizare ale cartierului, primele 250 de locuinţe vor fi 2023.

„Termenul de finalizare recomandat de proiectant pentru blocul L2 este de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere. Menţionăm ca data începerii lucrărilor este condiţionată de contractarea tuturor locuinţelor şi deschiderea finanţărilor. Astfel estimăm că termenul de punere în funcţiune a celor 250 de locuinţe pentru beneficiarii aparţinând Ministerului Apărării Naţionale este 2023", se arată în adresa ANL.

Restul de 1.550 de apartamente, în 2030

„Având în vedere că în cadrul programului de credit ipotecar trebuiesc parcurse anumite etape anterior demarării lucrărilor de execuţie, respectiv identificarea potenţialilor beneficiari, acordarea solvabilităţii de către băncile partenere în program, contractarea tuturor locuinţelor, asigurarea integrală a finanţării (surse proprii, credit ipotecar), estimăm ca termen de finalizare pentru restul de 1.550 de unităţi locative anul 2030", se mai arată în răspunsul ANL către Primăria Craiova.

Cartierul chinezesc prevede construirea a 23 de blocuri cu 1.800 de locuinţe.

sursa: Mediafax