În nu mai puțin de 55 de școli din județul Dolj, va fi derulată, în perioada 8-20 septembrie, o campanie privind siguranța elevilor, la acțiuni participând polițiștii și celelalte structuri din teritoriu ale Ministerului Afacerilor Interne.

elevi

Campania de informare și prevenire „10 Pentru Siguranță” va lua startul, duminică, în incinta unui important centru comercial din cartierul Craioviţa Nouă, începând cu ora 10.00, după care specialiştii implicaţi în această campanie vor desfăşura activită în şcolile din judeţul Dolj.

Campania se va derula în 55 de unităţi de învăţământ, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, informează IPJ Dolj.

Activităţile au ca scop creșterea gradului de informare a elevilor, părinților și profesorilor în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora. Până la data de 20 septembrie, structurile implicate vor avea mai multe întâlniri cu elevii unităţilor şcolare, cu cadrele didactice şi cu părinţii şi vor aborda subiecte diverse, de la siguranţa rutieră la pericolul consumului de droguri, traficului de persoane, dar şi alte aspecte, astfel încât toate activităţile să conducă la siguranţa elevilor”, transmit reprezentanții IPJ Dolj.