Lia Olguța Vasilescu susține că mesajul lui Ian Pearson, șeful Ford România, a fost interpretat greșit.
După apariția la RFI a interviului cu directorul Ford România, fostul primar al Craiovei și ministru al muncii acuză presa de "fake news" și insistă că mesajul lui Pearson a fost interpretat greșit. Mai mult, Olguța Vasilescu anunță că a fost informată de începerea în luna mai, respectiv iunie, a lucrarilor la cele două tronsoane ale drumului expres Craiova - Pitești pentru care s-au semnat contractele.
Acesta este mesajul postat pe contul Liei Vasilescu:
"Toata ziua a circulat un fake news si anume ca presedintele Ford a declarat ca firma respectiva va pleca din Romania fiindca nu se construieste drumul expres Pitesti-Craiova. Presedintele Ford nu a declarat asa ceva. Dimpotriva! Se investeste mult in aceasta fabrica in continuare si se lucreaza la un nou model pentru anul acesta! Sigur, compania Ford isi doreste drumul expres, la fel cum il dorim toti oltenii. Astazi, am avut o intalnire la guvern, condusa de doamna prim ministru Viorica Dancila, cu ministrul Razvan Cuc si seful CNAIR, Narcis Neaga si sunt in masura sa fac noi precizari:
▪ Pe Pitești-Craiova lotul 2 se va intra în șantier până la sfârșitul lui mai.
▪ Pe Pitești-Craiova lotul 1 se va intra în șantier în iunie.
Desi termenul de proiectare era pana la finalul anului, firmele castigatoare s-au miscat mai repede!
Nu e o promisiune. Veti vedea fapte! Si pe noi toti in santier supraveghind lucrarile! Pentru ca Oltenia merita autostrada!"