farmacia 3f

Dintre cele 137 de farmacii din Craiova, doar două lucrează în regim de permanență și anume Farmacia Trei F și Farmacia Galan, anunță CAS Dolj.

Legea nr.266/2008 precizează că modalitatea de asigurare a asistenţei farmaceutice a populaţiei, în timpul nopţii sau în zilele nelucrătoare şi de sărbători legale, este stabilită de colegiile teritoriale şi este obligatorie pentru toate farmaciile comunitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări sociale de sănătate.

Cu toate acestea, cei aproximativ 300 de mii de locuitori ai Craiovei au parte doar de două farmacii non-stop, ambele pe Calea București. O bună parte dintre ei sunt nemulțumiți de nivelul scăzut al serviciilor de permanență. Am stat de vorbă cu câțiva, printre care și Dragoș Nedelea (22 ani). El consideră că în fiecare cartier ar trebui să existe o farmacie de acest tip. „Vin la farmacia asta tocmai din Craiovița Nouă. Nu avem ce să facem, situația ne obligă, însă nu este normal”

Conform Claudiei Șerban, purtătorul de cuvânt al CAS Dolj, nu au fost solicitate întâlniri de către organizațiile județene ale furnizorilor de medicamente pentru această temă, însă craiovenii și-ar dori o remediere a situației.

”Vin 40-50 de persoane pe noapte”

Reprezentanții Farmaciei 3F spun că „indiferent dacă este vorba de weekend sau de restul săptămânii, în medie vin 40-50 de persoane pe noapte la farmacie”, iar persoanele care vin să cumpere medicamente sunt cei care dezvoltă primele simptome ale unei îmbolnăviri, dar și cei care au apelat la serviciul de urgență al Spitalului Județean și le-au fost prescrise anumite rețete.

Daniela Ion (43 ani) locuiește în cartierul Valea Roșie și pentru a evita situațiile critice de a pleca de acasă în toiul nopții într-o cursă în care linia de sosire este ușa farmaciei, ea cumpără din timp medicația necesară. „Cumpărăm preventiv, astfel că medicamentele uzuale nu ne lipsesc din casă. O soluție ar fi ca fiecare farmacie din Craiova să facă o «gardă» prin rotație”, spune Daniela Ion.