Ziua și scandalul între Palatul Cotroceni și Guvern pe tema Bugetului de stat pe 2019. Astazi, în cadrul unei conferinte de presa, consilierul prezidentail Cosmin Marinescu declara ca banii destinați pensiilor in acest an sunt insuficienti, iar sumele au fost subestimate.

"În proiectul de buget pus în dezbatere publică pe 31 ianuarie cheltuielile cu pensiile din bugetul asigurărilor sociale de stat erau prevăzute la 69,3 miliarde de lei. După doar o săptămână în bugetul adoptat de guvern în 8 februarie cheltuielile cu pensiile au devenit 68,1 miliarde lei, deci cu 1,2 miliarde lei mai puţin. Calculele ne arată cheltuieli cu pensiile subestimate cu circa 1,4 miliarde lei", a declarat consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu.
La rândul său, ministrul Muncii Marius Budăi infirma cele spuse de Marinescu și dă asigurări că nu vor exista astfel de momente neplăcute in 2019, mai mult, Budăi spune că pensiile vor fi și majorate din luna septembrie.
"Asigur pensionarii că pensiile vor fi plătite și mărite în 2019. Nu doar pensiile vor putea fi plătite ci și alocațiile pentru copii și toate celelalte obligații asumate", a spus ministrul Muncii.