În Craiova vor funcţiona, în perioada 22-27 aprilie, un singur centru autorizat şi trei abatoare pentru sacrificarea mieilor.

miei 1 

Ca în fiecare an, cei care vor amenaja spațiul pentru sacrificarea mieilor sunt reprezentanții Piețe și Târguri Craiova.
„Cei de la Piețe și Târguri Craiova au făcut o cerere pentru avizul necesar la punctul de sacrificare temporar din Piaţa Chiriac. Acolo sunt condiții minime pentru a putea funcţiona un astfel de spațiu, respectiv sursă de apă, rece şi caldă, asomator există, loc pentru depozitarea deşeurilor care rezultă în urma sacrificării este, este și spațiu pentru depozitarea pieilor, dar şi tot ce înseamnă material de risc, adică subprodusele de la aceste animale. Acestea trebuie să fie ridicate de o unitate de incinerare autorizată“, a precizat Andrei Butaru, directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Dolj.
„DSV Dolj va asigura zilnic, în perioada 22-27 aprilie, personal sanitar veterinar, un medic și un tehnician vor fi acolo. Deja se lucrează la grafice pentru acea perioadă. Preconizăm că vor fi 50-100 de tăieri, pe zi. Fiind șase zile, acest lucru că acolo vor fi cam 600 de tăieri”, a mai  spus Butaru.
Programul de funcţionare al punctului de sacrifiare a mieilor vă este de luni până în sâmbătă, între orele 7.00 – 17.00. 
Foarte important pentru cei care au miei sau iezi îi gospodării, aceştia îi pot sacrifica dar nu au voie să îi vândă. Cei care vor fi prinși că fac acest lucru, riscă amenzi aspre.