Clinica de Hematologie suspendă internările până luni

Conducerea Spitalului Finantropia a suspendat, până luni, toate internările la Clinica de Hematologie, păstrând pe tratament doar pacienții care reprezintă urgenţe medicale.  
clinica 
În aceste zile sunt efectuate lucrările de igienizare pe saloane, recomandate de Ministerul Sănătății. 
Medicii spun totuși că unitatea sanitară deține autorizație de funcționare pentru acest imobil și că au mai fost făcute igienizări de bază în toamnă, dar nu s-au meținut din cauză că această clădire este foarte veche.
 
O echipă de control a fost trimisă în după-amiaza zilei de miercuri de către Ministerul Sănătăţii la Clinica de Hematologie din Craiova, după ce o femeie a postat, pe facebook, mai multe imagini din interiorul spitalului. 
 
În postările făcute de aceasta, se puteau observa pereţii decojiţi, instalaţii sanitare pline de rugină, ferestre cu perde rupte şi chiar instrumentar medical abandonat. Inspectorii sanitari din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat, aflată în subordinea ministerului, au întocmit un raport care a fost înaintat ministrului Sorina Pintea.
 
Pornind de la cele constatate, ministerul a transmis ieri că unitatea medicală de la Craiova a primit o lună de zile pentru remedierea problemelor.
 
Conducerea spitalului a anunţat că s-au şi început lucrările de igienizare în toate saloanele în care sunt internaţi bolnavii. Potrivit directorului medical al Spitalului Filantropia, dr. Lorena Dijmărescu, se vor zugrăvi toate încăperile şi se vor înlocui instalaţiile sanitare, acolo unde va fi nevoie.
 
„Sunt lucrări de igienizare pe care am şi început să le facem de astăzi, însă nu poate fi vorba de niște lucrări de anvergură. Controlul a sesizat deficiențe care sunt normale într-un spital, cum ar fi o pată de mucegai sau o baterie de chiuvetă veche, dar pe care noi le vom remedia”, a declarat dr. Lorena Dijmărescu, menţionând că imaginile surprinse provin dintr-o zonă dezafectată a spitalului, unde bolnavii nu ajung.