Primăria Craiova a acordat cu caracter permanent "spaţii de birouri şi conexe", către echipa lui Andrici, în incinta stadionului, în baza unui raport de evaluare asumat și nu conform Legii 213/1998 art.15 privind bunurile proprietate publică, care stipulează că este obligatorie organizarea unei licitații. 

RS20 IMG 0651 Stadion Oblemenco eso

Preţul pe care o să îl plătească echipa lui Andrici va fi de 3 euro/metru pătrat, calculat la o suprafață totală de 489 metri pătrați. VALOAREA CHIRIEI este mult sub preţul pieţei, la 3 euro/metru pătrat, în oraș, nu se poate închiria nici măcar un depozit de cartofi! Chiar şi comparaţia făcută de firma de evaluare este penibilă, cel mai mic preţ identificat fiind de 6 euro/metru pătrat, pe un spațiu net inferior ca şi dotări, utilităţi și imagine.

marian vasileLuând atitudine față de această situație, consilierul local Marian Vasile (foto) a declarat în cadrul şedinţei: "La acest punct 42 ne propuneţi să ne însuşim darea spre închiriere a unor spaţii de birouri, în anul 2019, în plin boom imobiliar, cu 3 euro/mp şi vreţi să ne însuşim. Nu este genul meu să mă uit peste declaraţiile de interese sau de avere ale colegilor, dar sunt convins că printre noi suntem câţiva care ori suntem chiriaşi, ori suntem proprietari şi nu cred că am închiriat cu 3 euro/mp un birou în oraşul nostru".

Acesta a precizat că aleșii PNL nu-și asumă ceea ce li se propune, şi anume închirierea de spaţii de birouri la standarde înalte, cu 3 euro/mp, când la câţiva metri de amplasament exista clădiri de birouri care se închiriază cu peste 10 euro/mp.

"Nu este de specialitatea mea să comentez dacă prin acest punct putem crea sau nu prejudiciu, dar noi, consilierii PNL, suntem responsabili şi tratăm cu maximă serizitate bunurile şi banii craiovenilor", a precizat Marian Vasile.

"Sunt ferm convins că nici unul din cei care vor vota pentru acest proiect nu şi-ar închiria propriul spaţiu de birouri, în 2019, cu 3 euro/mp. Nu ne interesează banii craiovenilor, nu ne interesează patrimoniul oraşului, venim aici să votăm şi să plecăm. Fac apel către toţi colegii din consiliul local să se gândească dacă îşi asumă această sumă de 3 euro/mp. Noi, consilierii PNL, nu ne-o asumăm."
În ansamblu,proiectul de hotărâre a fost aprobat, fiind votat cu 20 voturi pentru şi 7 voturi împotriva (Ungureanu, Vasile, Florescu, Sirop, Diaconu, Caplea, Mănescu).

Stadionul din Craiova este de acum al echipei lui Andrici. Este ultimul cadou primit, având în vedere că, acum câteva luni, a fost adus la contractul de închiriere al stadionului încă un act adiţionat care adăugă încă 5 ani la contract, cât şi Complexul din Lunca.

Spatiile inchiriate de echipa lui Andrici