De mai bine de o lună de zile, Poliția Locală Craiova a început vânatoarea de cersetori. Politistii au demarat o acțiune de monitorizare a tuturor zonelor din oras unde exista informații că se practica cerșetoria.

Deși actiunea a demarat în urmă cu aproximativ o lună și jumatate, mai exact pe 1 februarie 2019, politistii locali au reusit să aplice 128 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.200 de lei, conform Legii nr.61/1991.

“Au fost monitorizate principalele intersecții ale municipiului Craiova și zonele cunoscute unde se practică astfel de fapte, persoanele depistate că apelau la mila cetățenilor fiind conduse la sediul Poliției Locale, identificate, percheziționate – conform procedurilor legale – aplicându-se măsurile prevăzute de actele normative în vigoare’’.
Totodata a fost confiscata suma de aproximativ 650 de lei, suma provenita in urma activitatilor de cerşetorie.

Polițiștii locali au constatat trei infracțiuni de folosirea unui minor în scop de cerșetorie, in acest sens a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj.