După premiera de la începutul acestei luni, prezentată în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Național „Marin Sorescu”, spectacolul „FEMEIA, al cincilea anotimp”, susținut de maestrul Tudor Gheorghe, va avea o nouă reprezentație la Craiova.

Evenimentul este anunțat pentru data de 12 aprilie 2019, ora 20.00, tot pe scena Naționalului craiovean. „Spectacolul are versurile atent selecționate din cultura poetică autohtonă, ce vor aduce o odă inestimabilă femeilor, însă vor constitui și un instrument moralizator pentru bărbați (pe tonul ferm, dar amical caracteristic maestrului), ce vor descoperi secretul iubirii femeii”, spun organizatorii.

Acompaniamentul va fi asigurat de Grupul vocal și Orchestra Concertino din Chișinău, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu. Biletele, la prețul de 120 lei, se găsesc la agenția teatrală și online, pe www.tncms.ro.