Drumarii din Gorj intervin, marți, pentru a îndepărta zăpada depusă pe Drumul Naţional 67 C - Transalpina, în staţiunea Rânca, după ce a nins, stratul nou depus fiind de aproximativ trei centimetri.

transalpina

Traficul rutier pe DN 67 C se desfăşoară, marți, în condiţii de iarnă. Potrivit reprezentanţilor Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, drumarii acţionează cu două utilaje şi împrăştie material antiderapant pe carosabil, în zona montană Rânca, județul Gorj.

„Prognoza era cu ninsoare în perioada aceasta, dar de la 2.800 de metri, nu de la 2.500. A nins, e vânt puternic în continuare, de la kilometrul 24, undeva sub releu, e zăpadă adusă de vânt în continuare pe drum. Acționăm cu utilaje, cu material antiderapant, pentru că este și foarte frig. Se circulă în condiții de iarnă până la Rânca. Drumul îl menținem negru, intervenim, să nu își facă probleme cei care vor să vină”, a declarat pentru Mediafax Ion Tudor, directorul SDN Târgu-Jiu.

În unele zone stratul de zăpadă are chiar și cinci metri

„Este alb, este frumos, este de săniuță, nu știu dacă și de schiuri. Noi voiam să pregătim, după Paște, deszăpezirea pe Transalpina, din păcate orice încercare în perioada aceasta este în zadar. Așteptăm să fie condițiile prielnice, să putem să rezolvăm și această problemă. Zăpada este foarte mare și riscul să alunece de pe versanți, grohotiș, în drum, este mare. Sunt zone unde zăpada are un metru, doi, cinci metri, în decor”, a mai precizat directorul Ion Tudor.