LIVE FC Universitatea - Flacăra Horezu, ora 18.00

La nivel național, încă 27 de cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână.

rujeola 

Cazurile noi de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, în cinci județe, informează Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

Potrivit CNSCBT, situația este următoarea: Sălaj - 19 cazuri, Mehedinți - 3, Brașov - 2, Timiș - 2, Harghita - 1.

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 14 august este de 18.092, dintre care 64 sunt decese.

Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații. Astfel, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă, boala este mortală.