Conducerea IPJ Dolj a dispus efectuarea unui control la Poliția Dioști, după ce o tânără a povestit că a fost amenințată cu amenda de polițiști pentru că a sunat la 122. Fata, prietenă a Luizei Melencu, a cerut ajutor după ce fostul ei prieten a devenit agresiv.

Politie Politia 1000x600 

Izabela, prietenă a Luizei Melencu, fata dispărută în Caracal, a povestit că a sunat la 112 în luna iulie, atunci când s-a despărţit de fostul prieten, care a devenit agresiv şi a încercat să intre peste ea în casă.

„Era foarte gelos şi începuse să mă bată. Atunci m-am despărţit de el. A început să devină şi mai agresiv şi a încercat să intre peste mine în casă, la începutul lunii iulie, dimineaţa, la 4. Am sunat la 112 şi când am văzut că a trecut ceva timp şi nu vine nimeni am mai sunat încă o dată şi apoi a venit poliţia. Mi-au spus că mă amendează dacă mai sun la 112", a spus Izabela, în vârstă de 16 ani.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a precizat că pe numele tânărului care a agresat-o pe prietena Luizei Melencu a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

„La nivelul Postului de Poliţie Dioşti se află în lucru un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi ameninţare. Plângerea a fost depusă împotriva unui tânăr de 22 de ani, din aceeaşi localitate, care la data de 4 iulie a.c. ar fi pătruns în locuinţa celei în cauză şi ar fi ameninţat-o cu acte de violenţă", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

Totodată, conducerea IPJ Dolj a decis demararea unui control la Poliția Dioști, care vizează comportamentul polițiștilor.

„Având în vedere faptul că au fost semnalate şi alte aspecte referitoare la conduita poliţiştilor care au intervenit la eveniment, în cauză, conducerea Inspectoratului a dispus deplasarea la Postul de Poliţie Dioşti a şefului de secţie şi a unei echipe de control din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj care va verifica toate aspectele sesizate. Urmează ca, în funcţie de rezultatul verificărilor, să fie dispuse măsurile legale. De asemenea, precizăm faptul că, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au fost realizate în mod constant instruiri cu privire la modul de intervenţie la evenimente. Comportamente precum cele prezentate nu sunt tolerate la nivelul instituţiei noastre, urmând a fi dispuse măsuri drastice, în situaţia în care acestea se adeveresc", a mai precizat Cosmin Grădinaru.

 

sursa: Mediafax