Elicopterele SMURD solicitate la Târgu-Jiu pentru transportarea pacienților la alte spitale din țară nu pot ateriza pe heliportul din oraș, deoarece în zonă au fost instalate tarabe cu mici și bere și tiribombe pentru Zilele Orașului.

smurd elicopter

De luni până duminică, în zona heliportului din Târgu-Jiu se desfășoară Zilele Orașului. În zonă au fost amplasate tarabe cu mici și bere, tiribombe, iar în weekend va fi montată și o scenă pentru concerte.

Reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu au decis ca, în această perioadă, elicopterele SMURD să aterizeze numai pe stadionul din oraș, aflat în construcție, pentru a prelua pacienţii aflați în stare gravă.

„În momentul de față, ținând cont de faptul că avem Zilele Orașului pe insulița din Târgu-Jiu, așa cum s-a procedat dintotdeauna, de data aceasta orice elicopter SMURD aterizează pe stadion, în locația stabilită și transmisă către toate autoritățile locale, județene și naționale. Niciodată nu au fost probleme, pentru că legea ne obligă să asigurăm un spațiu adecvat unde elicopterele să poată ateriza. Stadionul este la maxim 300 de metri de vechea locație”, a declarat Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu-Jiu.

În această săptămână, elicopterul SMURD a fost solicitat de patru ori la Târgu-Jiu. „În această perioadă, elicopterele aterizează pe stadion și noi ducem bolnavii tot pe stadion, ca să-i preia. Sunt Zilele Orașului. Când e liber pe insuliță, de acolo, de pe platformă sunt preluați bolnavii. Ne-au anunțat în scris autoritățile. Se solicită elicopterul, i se dau coordonatele pentru stadion și noi acolo ducem bolnavii, dăm ocol și intrăm. Este în construcție stadionul, accesul pe stadion o să fie greu și când o să-l termine, mai ușor ne ducem pe insuliță, dar acum ne descurcăm, nu e un capăt de țară. Joi am avut o solicitare, la ora 12.00, a venit un elicopter pentru un pacient de 61 de ani, cu infarct și l-au preluat pentru București. Miercuri am avut din nou. De luni, revenim la heliport, dacă nu apare altceva”, a declarat directorul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, Constantin Mitroi.

Situația s-ar putea repeta și în luna august, când va avea loc Festivalul Berii. Reprezentanții primăriei intenționează să realizeze un parc de agrement la marginea orașului.