Șoferii care circulă pe DN 55 Craiova – Bechet se confruntă și prezent, pentru al treilea an consecutiv, cu restricțiile rutiere impuse la podul de pe raza comunei Malu Mare.

pod malu mare 6 

Cei care ajung în zonă de câteva ori pe zi acuză faptul că acest obiectiv se degradează de la o zi la alta, pericolul fiind la fiecare pas. Aceeași situație este întâlnită și în localitatea Bratovoești, lucrările la podețul situat chiar la intrarea în comună fiind stagnate.   
Pe acest pod aflat la kilometrul 11 al Drumului Național Craiova-Bechet se circulă cu restricții din august 2016. Lucrările au stagnat, spun autoritățile doljene, din cauza lipsei banilor, întârzierea bugetului aferent anului în curs complicând lucrurile.
Zilnic, cozile de mașini se formează pe ambele sensuri de circulație, șoferii nevoiți să tranziteze această zonă menționând că iau tot timpul în calcul zecile de minute  pierdut aici și pleacă mai devreme la drum.
Cei care trec zilnic pe acest pod sun că, în ultima perioadă, bucăți de beton au început să cadă în lateral, o parte dintre acestea rămânând în aer. Oamenii se tem că siguranța le este pusă în pericol și acuză faptul că nimeni nu pare a fi interesat de finalizarea acestor lucrări.
Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, Alin Golumbeanu, a menționat că lucrarea face parte din contractul care privește reabilitarea DN 55 Craiova-Bechet și că firmei de construcții i s-a dat ordin de începere a lucrărilor, cu data de 8 aprilie. Teoretic, spune Golumbeanu, săptămâna viitoare ar trebui ca muncitorii să fie prezenți pe șantier.
„Au fost câteva aspecte de rezolvat. Anul trecut, nu au fost bani pentru acest pod, acum bani sunt. Nu doar acest pod trebuie consolidat, ci sunt cinci. Noi am dat ordin de începere a lucrărilor, cu 8 aprilie. Am alocat 11 milioane de lei firmei de construcții și nu cred că vor mai fi probleme. 
S-a întârziat și la noi din cauza bugetului. 73% din lucrările prevăzute în acest contract au fost finalizate. Pentru această diferență, de 27 de procente, trebuie să plătim constructorului 19 milioane de lei. Noi deja am alocat 11 milioane, deci nu văd de ce nu ar începe lucrările. 
Durează câteva zile cu actele, așa că într-o săptămână ar trebui să îi vedem pe șantier. Noi le-am scris toate aceste aspecte și chiar am stabilit și o întâlnire cu dumnealor, săptămâna viitoare. Este adevărat, oamenii au dreptate, dar nu depinde totul numai de noi”, a declarat Golumbeanu.
Cât privește siguranța participanților la trafic despre care vorbesc șoferii, constructorul este cel care trebuie să asigure elementele necesare pentru a se circula fără riscuri.
„Amplasamentul este predat constructorului. Firma are această obligație, legat de siguranța circulației în zonă. Ea este răspunzătoare. Noi știm că au fost luate măsurile ce se impun. Sunt elemente montate pentru siguranța rutieră, adică semanlizare verticală, orizontală. Sunt și semafoare. Nu cred că există vreun pericol, mai ales dacă se respectă și limitele de viteză”, a conchis directorul DRDP Craiova.
Referitor la podețul situat la intrare în comuna Bratovoești, prins tot în acest mare contract, și aici au stagnat lucrările, situația depinzând acum doar de constructor.
De menționat că firma SECOL, cea care se ocupă de reabilitarea DN 55, a fost amendată în repetate rânduri de către polițiștii din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene din cauza semnalizării necorespunzătoare a lucrărilor și lipsei marcajelor rutiere.