Poliţiştii de frontieră de la Calafat au depistat un cetăţean turc, care a încercat să intre ilegal în România, folosindu-se de paşaportul fratelui său. 


politia de frontiera calafat

Ieri dimineaţă, la PTF Calafat, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind ca pasager într-un autoturism, un bărbat care s-a legitimat cu un paşaport turcesc şi un permis de şedere emis de autorităţile din Germania. Echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră români şi bulgari, a avut suspiciuni cu privire la fotografiile actelor prezentate.

În urma verificărilor, s-a constatat că persoana respectivă a încercat să folosească documente care, deși valabile, erau emise pe numele fratelui său. 

“Cel în cauză a declarat că a recurs la această metodă pentru că el nu deţinea un document de călătorie legal. Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanei în cauză, iar conform protocolului româno – bulgar, privind controlul comun la trecerea frontierei, aceasta a fost preluată de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi măsurilor legale ce se impun”, a precizat subinspector  Eugen Cătălin Ilie, purtător de cuvânt al STPF Dolj.