La o fermă de porci din comuna doljeană Teasc a apărut, săptămâna trecută, suspiciuni de pestă porcină.  Aici, cinci porci au murit, ulterior fiind prelevate probe și transmise la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București. Astăzi a fost confirmată pesta porcină.

porci pesta

În urma rezultatelor analizelor trimise la București s-a decis exterminarea porcilor din ferma respectivă. Astfel, 32 de porci urmează a fi omorâți astăzi și îngropați. Potrivit DSV Dolj, se va trece și la examinarea curților învecinate, acțiune ce va avea loc miercuri și joi.

„Este adevărat că s-a trecut și la această procedură, de eutanasiere a efectivelor porcine. Urmează să recoltăm noi probe. Vorbim, mai exact, de 32 de capete. Trebuie să ecarisăm. Astăzi, facem examinarea clinică a curților din împrejurimi și mâine trecem la examinarea clinică în tot satul”, a declarat Costică Retea, purtător de cuvânt al DSV Dolj.