Pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu”, sute de craioveni au sărbătorit astăzi Ziua Copilului.

atelier

Încă de la orele dimineții, organizatorii i-au așteptat pe cei mai mici dintre craioveni, însoțiți de părinți și bunici, pentru a lua parte la Jocurile Copilăriei. Șah, baschet, badminton, volei, ateliere interactive pentru copii și face-painting, toate într-un singur loc. Părinții care au vrut pentru copiii lor un machiaj pe față au trebuit să dea între 10 și 15 lei în funcție de mărimea și complexitatea modelului ales.

Culorile vii de pe asfaltul cald te îndeamnă să urmezi cu grijă harta desenelor. Lucrări artistice au fost realizate de cei mici și au putut fi admirate și la atelierele de dezvoltare și creație, unde prețul achiziționării unui obiect ce urma a fi înfrmusetat pornea de la 18 de lei  și ajungea până la 45 de lei.

Mai mult decât atât, nelipsitele standuri au pus la dispoziția cumpărătorilor jucării de tot felul. Tot aici, găsim și bijuterii hand-made, dar și chinezării din plastic și din metal.