Craiovenii vor avea căldură în apartamente, începând de joi, nu doar în timpul nopții, ci și ziua, temperaturile înregistrate în ultimele trei zile permițând luarea acestei decizii.

calorifer 800x600

Reprezentanții Termo Craiova au anunțat faptul că nu vor mai sista livrarea agentului termic în timpul zilei, începând cu data 31 octombrie.

„Având în vedere că au fost îndeplinite condiţiile legale de furnizare a agentului termic pentru căldură, adică 3 zile consecutiv temperaturile medii exterioare, între orele 18.00 şi 7.00, au fost sub 10 grade C, începând din data de 31 octombrie, SC Termo Craiova SRL va furniza agent termic pentru încălzire în regim permanent”, se anunță în comunicatul societății.