Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au organizat, în acest sfârșit de săptămână, acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii comerțului ilegal din domeniul legume-fructe și al drepturilor de proprietate intelectuală, în județul Dolj.

legume fructe

Potrivit IPJ Dolj, au fost verificate 13 societăţi comerciale şi 22 de persoane fizice. Acolo unde au fost depistate neregulile constate, polițiștii au aplicat amenzi în valoare totală de 91.000 lei.

Cei mai mulți dintre comercianți au fost prinși fără acte pentru anumite mărfuri sau cu sume de bani neînregistrate în casele de marcat.

Unul dintre administratorii unei unități economice din Craiova s-a ales cu dosar penal pentru că avea la vânzare mai multe articole de îmbrăcăminte purtând însemnele și inscripțiile unor mărci înregistrate, pentru care nu s-au putut prezenta documente de originalitate sau autenticitate.

„Produsele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Dolj.