Gheorghe Dincă a fost scos din nou din Arestul Central, miercuri dimineață, și a fost adus la IGPR, pentru a continua procedura de analiză a comportamentului său, au declarat surse judiciare.

dinca suspect crima caracal1

Gheorghe Dincă a părăsit, miercuri dimineață, Arestul Central și a ajuns la sediul IGPR, unde, potrivit unor surse judiciare, va continua procedura de analiză a comportamentului său.

DIICOT a anunțat oficial, încă de luni, că Gheorghe Dincă a fost transferat din Arestul IPJ Olt în Arestul Preventiv din Capitală pentru noi audieri, dar și pentru a fi supus unei analize comportamentale efectuate de către specialiștii IGPR și pentru o examinare psihiatrică.

„La data de 01.09.2019, inculpatul Dincă Gheorghe a fost transferat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv București pentru efectuarea altor activități ce presupun prezența acestuia în fața organelor de urmărire penală, respectiv efectuarea unei analize comportamentale de către specialiști din cadrul IGPR, activitate dispusă prin ordonanța din data de 29.07.2019, reaudierea inculpatului, precum și examinarea medico-legală psihiatrică a acestuia”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.

Gheorghe Dincă a susținut, de la începutul anchetei din casa sa din Caracal, faptul că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și pe Luiza Melencu (18 ani), apoi le-a incinerat.