Fără personal care să asigure permanența, posturi disponibile sunt, dar nimeni nu pare a fi cu adevărat interesat de Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova. 

clinica cardio craiova 2

 

Revenind la Craiova, luni, Sorina Pintea a constatat că nimic nu s-a întâmplat în ceea ce privește liniile de gardă, la un an distanță față de o altă vizită, tot la această clinică. Pintea spunea, în toamna anului trecut că în primăvara acestui an lucrurile ar trebui să „se miște”. Nu a fost așa și abia acum se scot la concurs posturi pentru echipa medicală. 

Se vor scoate la concurs posturi pentru Clinica de Cardiologie există buget și posturi, dar a fost o nepricepere și indolență cum rar mi-a fost dat să văd. Este nevoie de asistenți, dar posturile puteau să fie scoase la concurs, le vor scoate acum. Există trei medici, doi sunt la Institutul Fundeni în pregătire, unul în Anglia. Nu putem începe programul de STEMI în Oltenia până nu avem echipa pregătită. Pentru Chirurgie Cardiacă este un medic în Târgu-Mureș care așteaptă să vină în Craiova, dar…Se vor scoate posturi și de asistente, infirmiere, există și posturi și buget, a existat doar nepricepere”, a menționat ministrul Sănătății, luni.

Clinica de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a fost inaugurată în aprilie 2018, intenția autorităților fiind ca pacienții cu infarct să nu mai fie nevoiți să facă drumuri la Timișoara sau București pentru anumite intervenții. Cum permanența încă nu se poate asigura, din cauza lipsei personalului, nici pacienții nu au scăpat de aceste drumuri.