Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că de la 1 septembrie vor fi majorate cinci milioane de pensii, prin creșterea punctului de pensie la 1.265 de lei. Procentual, spune Budăi, creșterea pe care o vor avea pensionarii pe talon va fi de aproximativ 15%.

marius budai

„Practic, de la data de 1 septembrie, toate cele 5 milioane de pensii care sunt bazate pe contributivitate se majorează în funcție de valoarea punctului de pensie, și anume de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, dar nu uităm de cei mai sărmani dintre pensionari, adică cei care încasează indemnizația socială, cea denumită pensie minimă, de la valoarea de 640 la valoarea de 704 lei. Toate pensiile în acest moment sunt recalculate, cupoanele de pensie sunt tipărite, sunt distribuite către Poșta Română și primele sume au fost achitate către Poșta Română, și începând de luni (2 septembrie – n.r.) se vor face și primele plăți”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Budăi, ministrul Muncii și Justiției Sociale.

Potrivit lui Budăi, procentual, majorarea va fi de 15% „în mână”. „Dacă ne referim la procente, este vorba de aproximativ 15% pentru toți pensionarii. Această majorare este stabilită prin Ordonanța 114 și Noua Lege a Pensiilor”, spune Budăi.

Ministrul dă asigurări că există bani la buget pentru acerastă creștere.

„În momentul în care noi aprobam și elaboram în Parlament Legea Pensiilor, știți că se discuta de acele atacuri sucesive la Curtea Constituțională, iar noi am estimat bine atunci, astfel încât la construcția bugetului pe anul 2019 am avut baza legală, încât să bugetăm aceste sume. Plățile se vor face și nu vom avea sincope până la sfârșitul anului”, precizează Budăi.

Ministrul Muncii a precizat și care va fi următoare majorare, conform Legii: „Următoare majoare va fi anului viitor, pentru creșterea punctului de pensie de la valoarea de 1.265 la 1.775 de lei, de la 1 septembrie 2020”, a conchis Marius Budăi.