Poliţiştii doljeni caută o femeie, de 31 de ani, care a plecat de domiciliu său, din municipiul Craiova.

persoana disparuta marinescu

Tatăl femeii, un bărbat de 58 de ani, a sesizat poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova cu privire la faptul că, în ziua de 21 august a.c., fiica sa Marinescu Petruţa Daniela a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit.

Bărbatul a susţinut faptul că fiica sa a mai  plecat de la domiciliu, în mai multe rânduri, fiind depistată de poliţişti.

Semnalmente: 1,50 m, 85 kg., păr negru, drept, lung, ochi negri, faţă rotundă.

În momentul plecării era îmbrăcată cu un tricou roşu, cu dungi orizontale de culoare maro, pantaloni scurţi de culoare albastră, cu motive florale, iar în picioare purta sandale de culoare albă.

Nu are tatuaje, nu poartă bijuterii sau accesorii, iar asupra sa nu are telefon mobil, acte de identitate, bani sau alte valori.

Persoanele care pot da informaţii sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul de urgenţă 112.