Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a trimis, miercuri, Corpul de control al ministrului la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", precizează reprezentanții Ministerului Sănătății. Verificările vor viza atât procedurile administrative, cât și cele de comunicare ale institutului.

inml

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a trimis, miercuri, Corpul de control la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" pentru a face verificări atât în sensul aspectelor administrative,cât şi în ceea ce priveşte procedurile de comunicare ale INML, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanții Ministerului Sănătății.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a dispus controlul la Institutul de Medicină Legală, după criticile lui Alexandru Cumpănaşu în cazul Caracal.

Alexandru Cumpănaşu s-a prezentat, miercuri, la Ministerul Sănătăţii, pentru a depune o petiţie prin care cere un control la INML prin care să fie identificate „scurgeri halucinante de informaţii false, dar şi respectarea procedurilor administrative în procesul de comunicare publica sau a administrării expertizelor în funcţie de competenţa corpului de control al ministrului”.

Sorina Pintea a declarat că Ministerul Sănătăţii poate face verificări în cadrul INML doar din punct de vedere administrativ, în contextul nemulţumirilor lui Alexandru Cumpănaşu privind modul în care Institutul a lucrat în cazul Caracal.

„Eu pot să fac verificări în cadrul acelui institut din punct de vedere administrativ. (...) Din punct de vedere legal, Ministerul Sănătăţii administrează INML şi nu pot să fac altfel de verificări decât acestea”, a spus Sorina Pintea. înainte de întâlnirea cu Alexandru Cumpănaşu.