Avocatul Tonel Pop, care reprezintă familia Luizei, spune că are suspiciunea că probele găsite recent în pădurea de la lângă Caracal „nu au fost poziționate acolo de câteva luni”. Cenușa și oasele erau aruncate pe iarbă, iar peste ele ar fi trebuit să crească vegetația, spune acesta.

av tonel pop

Întrebat, miercuri, la Caracal, dacă Gheorghe Dincă a dat explicații în privința grotelor de pe proprietatea sa, avocatul Tonel Pop a spus că a cerut atât în scris, cât și verbal aceste explicații, deoarece săpăturile ar costa foarte mult, iar Dincă ar trebui să spună unde să fie făcute.

Întrebat cum explică Dincă grotele, avocatul a răspuns: „Încă nu știm exact, nu am fost de față. El este foarte bine organizat, este alimentat cu sfaturi juridice”.

Referitor la dezvăluirile făcute de suspect, avocatul a afirmat: „e ca un joc de șah. Pur și simplu al joacă pe o tablă de șah și mută pionii, să vedem ce face cu regele. Cred că a vrut să dea șah-mat prin a doua dezvăluire, să găsească al doilea cadavru și dosarul să se închidă. Având două persoane dispărute, nu mai avem pe cine căuta, pentru că dacă iese ADN-ul ca fiind al Luizei și nu al Alexandrei, procurorii și poate și alți binevoitori vor zice <ecuația este închisă, de ce să săpăm, de ce să spargem, de ce să ne coste 100 - 200.000 de euro, pe cine căutăm? Închidem. La revedere>”.

Întrebat dacă este adevărat că există un zid proaspăt făcut în casa lui DIncă, avocatul a spus că sunt mai multe ziduri proaspete și tencuieli proaspete. În plus, Tonel Pop a afirmat că nu i se pare în regulă că Parchetul a anunțat moartea Alexandrei în condițiile în care rezultatele erau preliminare, iar IML nu dăduse un raport final.

Avocatul a afirmat că primește amenințări și a făcut apel la opinia publică să se facă presiune în așa fel încât cazul să nu fie închis: „Mă sună tot felul de indivizi să mă opresc, mă întreabă cum îndrăznesc eu să spun să se ducă după o înregistrare că Parchetul nu o are. Este o înregistrare, pentru că eu am spus că există, este filmat exact momentul când Alexandra a fost împinsă în mașină și legată, este în spatele liceului și a fost o cameră de luat vederi la o anumită casă particulară, atunci s-au dus și au ridicat această înregistrare și am văzut tot felul de trepăduși care pun presiune să nu mai dau informații”.

Legat de perchezițiile informatice, avocatul a spus că se încearcă prin toate mijloacele să știm cât mai puțin. De asemenea, în privința probelor, Tonel spus a spus că cenușa și oasele erau aruncate pe iarbă, iar peste ele ar fi trebuit să crească iarba: „am această suspiciune, că acele probe nu au fost poziționate acolo de câteva luni de zile”.

Sursa Mediafax