O adolescentă în vârstă de 16 ani dintr-un centru de plasament este căutată, luni, de autoritățile din județul Olt. Potrivit polițiștilor, fata a plecat de lângă supraveghetorul cu care se afla la cumpărături într-un magazin și nu a mai revenit la centru.

fugita centru plasament

Polițiștii din Olt au fost anunțați telefonic, luni, că Popa Elena Claudia, în vârstă de 16 ani, aflată în plasament la un centru al DGASPC Olt, nu a mai revenit în centru după ce a fost plecată la cumpărături, împreună cu un supraveghetor.

„În urma verificărilor s-a stabilit faptul că la data de 4 august a.c., în jurul orei 19.30, minora, în timp ce se afla în zona unui supermarket din municipiul Slatina, ar fi plecat fără acordul educatorului de serviciu care o însoțea și nu a mai revenit”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Potrivit polițiștilor, adolescenta a părăsit de mai multe ori centrul fără acordul personalului de serviciu, dar s-a întors.

Autoritățile spun că la data plecării, fata era îmbrăcată cu pantaloni (colanți) cu imprimeu tip camuflaj, tricou negru și purta teniși negri cu talpa albă. Semnalmente: înălțime aproximativ 1,65 m, greutate 75 kg , constituie atletică, ten deschis, ochi căprui, păr șaten, vopsit roșu, tuns scurt.

Persoanele care pot oferi informaţii despre locul în care acesta se află sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.

Sursa Mediafax